Mantra este o silabă, cuvânt sau vers, ce are proprietatea de a exercita o influență puternică asupra subconștientului și a conștiinței în același timp, în vederea perfecționării sufletești! Vechi și tăinuite, mantrele au reprezentat legătura între Dumnezeu, Univers și sufletele noastre.
Probabil toți cunoaștem puterea rugăciunilor, dacă cel puțin o dată, ne-am aflat într-un moment de cumpănă și după o rugăciune, am primit ajutor!
Mantra este o rugăciune deosebită. Puterea mantrei vine nu doar din cuvânt , ci și din sunet. Fiecare silabă a mantrei a fost concepută să transimtă o anumită vibrație. De aceea puterea ei este mult mai mare. Mantra este energia concentrată într-o vibrație a unui sunet, purtător a unei puteri anume, un cod, in care sunt încifrate cunoștințe supreme. În scrierile străvechi, se menționează că fiecare literă a alfabetului sanscrit, avea o anumită proiecție localizată și o proveniență cosmică. Combinate într-un mod deosebit, literele formau sunete, ce conțineau un mesaj.
Atunci când recităm mantre speciale sau rugăciuni, ne antrenăm corpul, graiul şi mintea în scopul de a călăuzi conştiinţa noastră spre dezvoltarea potenţialului Buddha care există în noi. Mantrele se incantează repetitiv, deoarece transformarea minţii durează - este un proces treptat. Practicate regulat şi cu motivaţie sinceră, mantrele sunt puternici catalizatori pentru efectuarea transformării minţii, care deschide căi minunate spre obţinerea binecuvântărilor şi a realizărilor.
Recitarea mantrelor nu este doar simpla repetare vocală a unor silabe. Cei care meditează ştiu din experienţă că incantarea mantrelor transcende sunetele şi cuvintele exterioare. Este ca şi cum am asculta un sunet subtil, interior, care a fost înlăuntrul nostru din timpuri fără de început.
Atunci când primiţi o mantră transmisă de un profesor calificat, integrarea înţelepciunii acelei mantre în conştiinţa dumneavoastră este foarte mult uşurată. Puterea înţelepciunii mantrelor vă permite să comunicaţi mult mai uşor cu propria şi adevărata înţelepciune interioară, exact ca şi cum aţi rămâne detaşat de distragerile exterioare. Aceste distrageri poticnesc concentrarea, creând în felul acesta obstacole. Când recitaţi mantre, această agitaţie a minţii se potoleşte, lăsând mintea mai liniştită.
Meditația cu mantre
Meditația cu mantre sau silabe sacre este cea mai simplă meditație. În același timp, este și una dintre cele mai profunde meditații. Se rostesc mantrele cu voce tare, pe expirație, cât mai prelung. Se recomandă atât pentru începători cât și pentru avansați.
Meditația cu mantre sau silabe sacre a fost folosită din toate timpurile pentru liniștirea minții și patrunderea în meditație profundă. Șamanii folosesc invocații, tibetanii și hindușii folosesc silabe specifice pentru deschiderea centrilor energetici iar creștinii folosesc rugăciunea inimii ca mantră supremă.
Marii maeștrii ai meditației recomanda unirea mantrei, respirației si concentrării mentale
( în centrul energetic respectiv ) într-un tot unitar. Atunci efectul este maxim.
( în centrul energetic respectiv ) într-un tot unitar. Atunci efectul este maxim.
Dalai Lama ne-a explicat ce înseamnă mantra: protecția minții.
Atunci când rostim mantra, mintea devine fixată pe sunetul respectiv. Prin puterea sunetului respectiv se creează și o protecție spirituală, o aura de energie binefăcătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu