vineri, 2 septembrie 2011

Iubirea


Există o mulțime de definiții a ceea ce reprezintă iubirea, o multitudine de clasificări a tipurilor de iubire cât și definiții a ceea ce nu este pentru a sublinia astfel ceea ce este. Care din ele e cea adevarătă? La această întrebare răspunsul e însăși definiția cea mai simplă a iubirii: iubirea este totul.
Putem astfel să spunem că iubirea înblogează totul. Fiecare definiție a ei, fiecare formă care este prinsă în acea descriere, este adevărată, este iubire. Dacă luăm totul și privim ca pe un întreg, iubirea este. Mai mult decât  acest “este” sunt doar vorbe, adevărate în ceea ce descriu, dar “este” le înglobează pe toate. Astfel, dacă ar fi să dau o definiție, aceasta ar fi: iubirea este nimicul a tot ceea ce este. Ea capătă doar forme în această lume si totuși ea este fară formă, ea doar “este”.  Mai mult, își creează propriile forme din nimicul care este.
            Ca si oameni, o trăim, o simțim, o oferim în fiecare clipă a vieții noastre în această realitate. Cu toții trăim în iubire. O percepem sub diferite forme și o înțelegem în moduri diferite, dar în fond, când iubești, iubești. Orice formă a sa, orice formă îi dăm noi ca să fiu mai exact, este tot iubire. Iubirea nu are forme și în același timp are, datorită noua. Formele reprezintă “deliciul” iubirii noastre ceatoare. Pretutindeni este iubire, iubirea divină a creației. Totul este iubire, grație divină.
            Iubirea pe care o atragem în viața noastră este proporțional cu cea pe care o răspândim pretutindeni în jurul nostru. Daca suntem puțin atenți la această afirmație simplă, observăm că primim ceea ce oferim, cu alte cuvinte, primim iubirea care este în noi. Cu cât ne deschidem mai mult inima pentru a iubi, cu atât iubirea ne invadează viața. Acesta este darul Lui Dumnezeu pentru noi. Iubirea pe care o atragem provine tot din noi, nu există separare între ceea ce primim și ceea ce oferim. E ca un flux continuu de energie care izvorăște din noi în exterior spre a se întoarce înapoi sub diferite forme.
            Proiectăm ceea ce suntem și suntem iubire.
Singura definiție adevarată a iubirii e aceea pe care i-o dăm noi, dar totuși, să nu uităm, iubirea nu are formă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu